Am pus cap la cap, toata nebunia si, cumva, m-am ales cu voci. Vocile tale, vocile mele, doar suntem in familie.
Stiu ca de mult nu ma mai citesti si sunt confortabil cu asta. Ne-am schimbat. Si eu, si vocile mele, si tu, si eu, si tu...
Am alergat ca doi nebuni, sa ne prindem unul de altul si ne-am pus cap la cap. Ne-am ales cu voci. Vocile tale, vocile mele, doar suntem in familie. Nu?
Am o durere surda in piept si sper sa nu fie pneumonie, ci doar obisnuita portie de amaraciune si tristete. Sincer, prefer asta. Nu as vrea sa ma vad in fata unui lucru, care cu adevarat sa-mi pericliteze sanatatea. Imi place sa mor doar pe interior, exteriorul nu ar da bine estetic in aceleasi conditii. Ca vorbeam de durere, adu-o incoace si lipeste-mi-o de piele, plasture peste rana de ieri, poate mi-l pui maine.
Stiu ca de mult nu ma mai citesti, asa ca o sa ma citesc singur, poate in versuri. Stiai ca aveam nevoie, poate de tine, poate de mine, da' suntem in familie, ne-am schimbat. Si eu, si vocile, si tu, si eu, si tu...
Ma repet compulsiv, sperand ca o sa ma regasesc in cuvintele pe care le stiu deja, da' au trecut 2 ore si e deja 6, rasare soarele sa-mi hraneasca ficusul. Stiai ca il cheama Franklin? Mama i-a spus Felix.

II

Sper sa am tupeul sa te cobor de pe piedestal si sa te pun langa cutia de pantofi, teoretic ai plecat deja, da' eu consider ca esti doar gata.
Am sa omor ambele afirmatii si am sa-ti spun ca sunt un fraier. Desi poate, nu este vina mea. Speram doar sa ne schmbam. Si eu, si vocile, si tu, si eu, si tu...

culori de noapte se scurg
pe becul inca nestins
urmandu-si cursul spre un soare abia stins

am negru in ochi si doua, trei stele
si ele mi se lipesc de piele

Culori de noapte si becul inca e nestins, le simt pe toate. Am negru in ochi si doua, trei stele mi se lipesc de pupila in incercarea sa strapunga o platosa de ganduri si emotii mult prea spontane. Si stelele astea au fiecare  cate un nume, dar nu il stiu inca. Si inca respir, de doua, trei ori, inspir, expir si? Sunt incomplet pe o jumatate, pe cealalta nu. Nu e un lucru minunat sa stii asta? Cumva m-am format pe cateva cuvinte simple si totusi vreau sa spun atat de mult. O dovada vie sunt plamanii mei care stau sa explodeze de emotia discursului ce se ascunde in mine, pentru ca 'mine' sunt eu si insumi. In final am ajuns la  concluzia ca sunt un discurs care nu se va termina niciodata.
"Am vorbit prea mult despre mine"

Se incarca...
O noua pagina, o noua secventa, o noua fraza.
O noua dispozitie si un alt "cum trece timpul" aproape inspirat.
Nicio zi fara un zambet sau macar fara a incerca. Cum un capitol se incheie, porneste un altul in fuga, doar, doar o sa predea si el stacheta unui altuia. Intr-un fel exista posibilitatea sa simti raceala unei nopti de primavara cum ti se infinge in spate si sa spui ca acolo te opresti, fara sa mai ceri o patura de compasiune si caldura sufleteasca. Dar acele este un capitol care se incheie fara dicernamant si fara posibilitatea de a fi deschis in acelasi mod sau la aceeasi intensitate.
Acum, aici o cronologie a cuvintelor porneste in momentul in care deschizi pentru prima data o conversatie, poate acea conversatie devine pasaj al unui subcapitol ce se numeste "interactiune" si nu o sa stii vreodata unde te duce.
Am cunoscut si voi cunoaste directii si persoane, am incercat sa le asez pe toate pe raftul personalitatilor deja stiute, doar ca unele nu merita clasificate si raman capitole nepublicate din pacate.
Orasul sau comunitatea sunt alte capitole deschise spre analiza unui eu ce nu se opreste din a se minuna cum omul poate sa creasca si sa se creasca atat de rapid, cum unele monumente raman subcapitole neincheiate unde unul, altul isi plimba picioarele aproape zilnic, subcapitole ce se lasa inca scrise de pasi si figuri straine construirii lor originale. Si omul deja crescut in minunatia lui alege pana la urma sa se scrie singur.
Ceea ce vad, e frumusete, aproape in fiecare lucru, cateodata simt ca sunt mult prea pozitiv si nu ar trebui. Raman pozitiv doar datorita capitolelor ce nu le voi publica, capitolelor ce imi sunt straine si pe care imi place sa cred ca nu le-am scris eu, ca nu le-am influentat evolutia. Si ma bucur cand reusesc, dar parca cei patru pereti singuri le vor tine mereu acolo. In acelasi timp capitolele scrise raman martorele mele, martore ale unei evolutii ce nu mai tine cont de granitele unei mono-mentalitati.
Raman eu, cand sunt eu si simt optimismul.

Umbre bete pe un perete albastru se ating in colturi, dansand in patrate.
In ultima vreme exploziile au ramas ceva obisnuit si parca linistea nu se mai lasa odata cu rasaritu', cum nici noaptea nu mai e inspiratia unei taceri nemarginite. In aceeasi ordine cuvintele mele dor mai tare. Aceeasi soapta, pe alocuri tipata. Poate mai simti vara aceea in care cantecul ne unea si ne despartea regulat la cateva ore, poate mai simti fumul cum iti dansa pe gene.
Scrumiera, fereastra, cantec si pe alocuri ceva ce se numea emotie. Prefer trecutul acum viitorului. Mi se risipeste entuziasmul, asteptand sa se realcatuiasca intr-un cerculet perfect, poate asa se mai umple un rand si inca o zi o sa treaca neobservata.
Azi am mai evitat un glonte si acasa ramane acasa, puteam sa jur ca nu esti tu.
O amintire, ce pozitiv se simte scrisa si totusi acum, ma raneste mai mult decat ce credeam eu a fi 'noi'. Eu stiu ce-mi lipseste, in schimb tie nu iti lipseste nimic, pentru mine ai incetat sa fii incompleta. Cum te-am scris la un moment dat in acel biletel, tu zbori si eu nu incetez sa te privesc. Daca ai stii ce bine te prinde albul norilor si aramiul apusului, daca ai stii ce frumos te imbratiseaza luna, cand natura cerne carbune peste toata omenirea si cat de bine felinarul ala te pune in evidenta.
Te-am vazut in multe ipostaze, in ipostazele pe care eurile mele te-au vrut la momentul respectiv si rezultatul nu e deloc rau. Te-am adunat din toate partile constintei mele si inca te vad ca fiind ceva ce nu imi regret niciodata.
Candva o sa iti spun ca am nevoie de tine, te rog sa nu ma crezi si sa ma lasi sa actionez, doar tu vei stii daca e adevarat.
Stii ce fac eu acum, astept un dialog imaginar sa imi rasara in minte, sa las cateva bariere deoparte si sa te cuprind in cateva cuvinte, astfel sa nu iti mai dau drumul niciodata.
Eu, eu rasar si cobor odata cu ritmul meu cardiac, am momente in care as putea sa zbor si momente in care nici nu-mi pot imagina cum e. Mereu am fost legat de cer, martor al trecutului, pledand pentru viitor. Si nici ca exista tradare mai mare ca a lui, dar asa sunt si eu, un tradator fata de mine insumi, tradez ceva ce nu stiu ca exista, dar il simt ca fiind acolo, sunt un contrast, in schimb tu, tu ramai mereu lumina. Lumina.

Cand voi stii ce face cerul, voi stii ce fac si eu. Pana atunci ce sunt ramane o incertitudine si cum vad lumina este ceva cert, nu vreau sa sting asta.


*pacat ca nu numai gandurile mele mai nou suna a cliseu.*

concept gol il fac fum

aprind lumina se face scrum

sunt cercuri finite

7,9,11, inca un pas 

cum se simt zidite

simt ca ma las

soapte soptite

din filtru rasarite

aproape suicidal

le simt stalactite

sunt ganduri fara sens

ma alcatuiesc/ 

silabisesc

post-modernism non-sens

camera calatoreste

coridorul se largeste

si constientu' ma paraseste

rima din nou non-sens

e 1 noaptea.

-Tigarile Camel.

Revedere si bun ramas, alte timpuri noi, o melodie veche, un obicei si mai vechi parca toate se leaga in mine, dau nastere unui zambet pe care nu l-am mai simtit de mult. Daca m-ai privi din interiorul meu, ai percepe ceva vag, dar pentru mine e suficient.

ma balansez pe spatele
meu si al lumii
sa vad pamantul si sperantele
poate putin prea derizorii

Nevoi mai mult sau mai putin speciale :poezie, carti, ceai, examene, viitor, cuvinte, fotografie.

mi-am expus blitului
capacitatea de a descrie emotie
poate modelul in ciuda surasului
nu vede lumea-i in prag de evolutie

"Si evolutia e subiectiva" lucru repetat aproape mecanic, pentru unii doar incapacitate analitica, dar persoanele  se cunosc din-nainte sa isi dea buna ziua. Cred ca e posibil sa fi schimbat ceva, undeva, pentru cateva minute,

se opresc si secundele
sa se uite la norii ce acopera
soarele ce ma descopera
se opresc si secundele
sa-mi mai chinuie buzele

Cinci e un numar decisiv, poate nu ma intelegi acum, vei intelege pe parcurs. Cinci e muzica, un refren si un vers.  Fara aberatie.