Am existat cu adevărat înainte?  Înclin să cred că nu, deși tu ești aici și ce ar fi trebuit să fiu eu, e acolo. Sunt înghețat, aproape mort, , fără să mă chinui prea tare. Sunt nebun și o recunosc, asta mă face și mai nebun! Îmi vine să râd! Mai ales că înșir informații sacadat.
Interesant cum fiecare vietate se plaseaza într-un spațiu, își lipește o etichetă și brusc devine cineva. Cât de amuzant poate să fie! Asta fac și eu, sunt nebun pentru că mi-am lipit frumos, aproape fosforescent literele unui nebun! Nu poate fi nimic mai amuzant de atât! Tu ce părerea ai?
Reflexia din geam se uită impasibilă, concentrându-se pe gândurile lui, observând oameni periodic, acolo în casa lui, între patru fâșii de plastic agățate de o sticlă reflectorizantă. M-a făcut curios, vreau și eu să mă uit la oameni, nu vreau să știu ce gândesc, mă doare în p**ă, vreau să le văd reacțiile, să-i studiez ca pe animale în captivitatea ce le imită mediul natural. Și nici o surpriză,  doar fețe triste de oameni spălați pe creier. Adorabil!
De ce sunteți oameni buni în halul ăsta? ! De ce?!
Chiar aș vrea să urlu asta, dar sunt nebun și vreau să țin pentru mine.
La câte minciuni am înghițit in ultimele zile, ce îmi afirm pare irelevant. Nu vreau să păstrez asta pentru mine , e un autobuz, e full și vreau ca oamenii ăștia să mă priveasca urât ca să pot să-i înjur,  oricum toți arată ca posibile viitoare victime. Ce păcat că nimeni nu omoară pe nimeni...
Aș vrea să știu dacă personaju-mi reflexie mă aprobă sau continuă să tacă, lăsându-mă doar pe mine să țip.
"no one's gonna take my soul away"
Mă uit, îi zâmbesc ochii, știu că e pregătit,  îmi amintesc privirea aia, a mai fost aici, mă așteaptă să dau semnalul.
"Heaven was a fucked up holiday..."
Un deget.
Inspir, inspiră și dragul meu oprindu-se odată cu mine.
"Urmează stația...Progresului legătură cu 226 și 385 ".
Două degete.
Expir, încă jumătate de stație, el știe asta.
Trei degete.
Inima mi se transformă in gol, nu mai respir, dar îmi simt cuvintele zgâriindu-mi gâtul.Reflexia mi se dă la dreapta, uşa se deschide, dar e acolo, țipă cu mine.
Mă descarc, dar proștii nu mă aud, ei cred că sunt nervos față de altcineva, persoana inexistentă din căști, nu pe ei, oameni ignoranți, antrenați în comunism să fie niște legume, nu, nu, nu. Jalnic. Cineva mă bate pe umăr, nici o secundă nu a trecut și am trăit tot ce am gândit. O storcită fosilizată cunoscută mai formal ca o bătrânică îmi cere să îi fac loc, mă execut cu o silă nemaipomenită și ea îmi face un semn de "vorbește mai încet, tinere". Unde iți e degetul cu care să impungi aerul în timp ce spui asta? Dacă nu te exprimai drăguț făceai cunoștință cu degetul meu mijlociu, aruncat direct in ochi" , dar așa,  nu mi-ai dat ocazia să te fac să suferi pentru păcatele altora. Inutil să mă mai gandesc la dobitoacele din autobuz, nu vreau să mă atingă , nu îi vreau lângă mine .
"...Sebastian..."
Cobor, îmi arunc în scârbă ghiozdanul pe umăr și incerc să mă gandesc de ce există o conexiune între umăr si bătrânica care nu mi-a dat motive să o fac să sufere. Loreena McKennitt mă simte și mai cântă o melodie subtil uzată de bass , muzică celtică,  după Lana del Rey, impresionant. Imi iubesc playlist-ul.Ganduri de suprafață.
"Nici eu nu mă vreau"
Ăsta nu e gandul meu, nu aparține de mine, nu pentru ca e o pseudo-minciună,  doar pentru că există în mintea mea și îl știam aproape mort în mâlul minții mele.Nu este al meu! Nu reflexie,  știu că ești în umbră, știu ce gândești, nu e al meu! Sunt sigur de asta, dar subțire , aproape anemic rațiunea își mai face loc prin fumul de țigară direct în confuzia sufletului meu, chiar dacă este îndoielnic că am așa ceva și îmi șoptește bolnavă o a mia prevestire a morții ei și cum că eu aș fii o persoană buna, motiv pentru care mai am s astfel de gânduri.  Patetic! Dispari!
Nu am o poveste sau dacă aveam, nu a început cu aliniat, nu se termină cu o virgulă așteptând continuarea.Nu, nu, nu.