Fragment

-Cum poti sa pretinzi ca nu exista?Cum poti sa crezi ca daca ignori...te va lasa in pace?
Este deja rutina sa-i ascult,rugandu-ma in spatele reprosurilor sa le spun ca e o gluma.

Fragment

Nu mi-a placut niciodata sa fiu un mesager al mortii…Sa vad oameni cum se zbat in fata mea pentru a lupta pentru viata.Sa le spun ca nu va mai dura mult si ei vor pasi pragul.Dar asa m-am nascut,asta imi este destinul si nu pot face nimic sa schimb asta.Am inceput sa ma urasc,sa-mi detest fiecare cuvant si fiecare privire de compasiune silita.

Am fost si eu odata ca ei,un om,poate mai mult decat un om,dar un om,cu sentimente si poate chiar suflet.Asta inainte sa cedez in fata fricii de moarte si sa fac o intelegere cu ea.Am fost pacalit desigur,dar ruperea intelegerii inseamna sfarsitul.Sfarasit pe care nu vreau sa mi-l asum.

Am trait suficient ca sa vad cum lumea se schimba,cum devin mai meschini,mai salbatici,mai putin umani sau mai putin din ce stiam eu ca inseamna umanitatea.Si cu toatea astea eu trebuie sa aleg sufletele celor mai putin patati si sa ii aduc ACOLO.Nu stiu unde este acest ACOLO ,nu stiu ce este,stiu doar ca exista.Este un loc pe care stiu ca il detestnu il voi ajunge momentan.Si nici nu imi doresc.

Fragment


Ai vazut vreodata agonia in starea ei pura?ma intreba ea pe un ton sec.

Nu stiu ce sa raspund.Tac.Ea ma priveste si simt dispretul din ochii ei.

-Ai simtit vreodata cum un om se dezintegreaza sufleteste in fata ta?insista ea.

Tac.Sunt socat.Privirea ii arde si vad ura,ura izvorata din dorinta de a trai.Isi ridica capul de pe perna si imi atinse fruntea cu degetul aratator.

-Tu o sa te duci dracu!Si o sa te intorci cu mai multe rani decat am eu acum.O sa vezi ce traiesc eu si de ce nu trebuie sa ma privesti cu mila!Mila ta imi provoaca scarba!Eu am sa traiesc.Tu nu o sa rezisti!Ai sa vezi!

Nu pot sa vorbesc,cuvintele refuza sa iasa si stiu ca talentul meu de a vorbi in situatii extreme acum s-a dus dracu’ .Realizez ca impopotonarea cuvintelor nu mi-a adus niciun beneficiu.Realizez ca degetul ei a ramas pe fruntea mea si o privesc cum rade.

-Esti asa de naiv!Chiar ai crezut ca poti sa ne manipulezi pe toti la infinit?Ca poti sa ne joci pe degete?Nu esti doar naiv,esti si prost in ciuda a ceea ce crezi tu!

Femeie proasta si aroganta!

-Tu chiar crezi ca nu ne ducem dracu cu totii?Poate ca manipulez si poate ca sunt naiv,dar nu o sa fiu niciodata suficient de prost inca sa nu stiu unde imi este locul !Chiar crezi ca aceasta “cale a mantuirii” prin aruncarea reprosurilor o sa te duca undeva?Tot in iad o sa te duci si tu.Cum s-au dus toti din familia ta.Eu sunt doar un simplu mesager.

Chiar a reusit sa ma faca sa-mi pierd autocontrolul!Femeie proasta si vanitoasa! Ea crede ca rezultatul va fi altul.Ca eu am intervenit in cursul lucrurilor si ca “ingerii” ei o sa rezolve problema.E doar o nebuna cu o aroganta infinita.

O aud tipand si scuipand niste injuraturi,dar ma ridic si plec lasando sa se inece in propriile accese de tuse.

Traim intr-o lume inconjurata de ura si anxietate,inotand disperati sa gasim suprafata si de fiecare data opinia publica ne duce mai jos.Frustrarea,tipetele,frica…Si toate astea pentru ce?Pentru ca traim intr-o societate denaturata?Pentru ca ce este mai josnic in conditia umana este ridicat la rang de virtute?Pentru ca suntem fortati sa credem ca sinuciderea sau actele de violenta sunt singurele solutii?Nu,pentru ca astea sunt ranile unei lumi care a cunoscut obsesia.Obsesia care a adus mai multa fericire decat libertatea acum si care in ciuda abuzurilor fara sens a construit ceva.

Cand EI au redobandit libertatea au uitat ce este moral,au abuzat si mai mult,au ranit mai mult,au mintit mai mult si asta pentru ca au avut libertate.Libertate prost justificata care a reusit sa inrobeasca iar popoare intregi.Si asta pentru nevoia de putere,daca esti puternic poti sa te proclami mai liber.Aici poate au gresit multi.Libertatea este castigata greu si pierduta usor.Cei care s-au autoproclamat liberi au clacat in fata mortii,iar cei care au stiut sa conduca din umbra s-au bucurat de avantajele conferite de aceste mici razboaie inter-sociale.Unii poate le numesc revolutii.Revolutia a semnificat schimbarea,renasterea unui aspect din viata sociala,ceea ce se striga acum este doar un razboi.Razboi clasificat si incurajat de incultura si subcultura.Oameni care nu au capacitatea de a intelege si care cred ca violenta este singurul raspuns.Oameni care urasc sa se stie prosti sau oameni care nu sunt constienti de asta.Oamenii care arunca arta in zona vizualului si a superficialitatii si care pretind ca INTELEG.

Este greu sa privesti cum fiecare ideal al unui geniu se pierde intr-o epoca contemporana consacrata idealurilor stupide.Trist,dar…adevarat.

Carte veche - … -

Incerc sa ma misc,niciun reflex,nicio miscare.

Cine sunt?

Gandurile mele curg haotic,iar creierul meu se misca in convulsii incercand sa faca fata.

Unde sunt?

Tot ce stiu este ca tremur…Si cad…A doua oara cad…Vociile se opresc ,acum sunt liber,ma departez… Reusesc sa ma ridic,fara sa mai simt greutatea corpului.Defapt nu mai simt nimic.Privesc,dar nu stiu ce privesc.

Chiar te-ai pierdut atat de tare?

Asta e vocea mea!Dar nu eu am vorbit.Atunci cine?De unde stiu asta?

Carte veche -continuarea “micului citat”-

Am ajuns intr-un alt loc.Aici e ceata.Simt durere.Si nu este durerea mea.Simt lacrimi ,dar nu sunt lacrimile mele.Aud voci,dar sunt indepartate si distorsionate de parca ar fi pe o frecventa prost reglata.Si vid.Simt cum urechile imi pulseaza si sunt tras iarasi,parca scos afara din ceva,impulsuri de electricitate imi strabat ce ar trebui sa fie pieptul si se face din nou intuneric.Inchid ochii si ma concentrez pe cea mai frumnoasa amintire si astept sfarsitul calatoriei. Cand deschid ochii acelasi alb si un strigat:

-Sa vina cineva repede!A deschis ochii!A deschis ochii!

Vocea subtiata de emotii si tonul disperat aproape ca mi-au produs un soc in momentul in care am realizat ca sunt in viata.

Dar ce e aia viata?Si de unde a venit cuvantul asta?

O mana se apropie si un fascicul de lumina trece nepasator peste ochii mei.

Aud voci,parca sunt intr-o camera apropiata,se aud ca fiind aproape dar ecoul lor este blocat undeva.Nu vreau sa ma ridic,tremur si tot am sentimentul ca ceva imi scapa.

Carte veche -mic citat-

Cred ca am incetat sa cred in ingeri sau poate sunt mental depasit de situatie.Am avut vise,vise care s-au transformat in cosmaruri si cosmaruri care la randul lor s-au transformat in realitate.Iubesc viata.Am iubito din totdeauna,dar incepusem sa ma intreb cum arata moartea.Dar acum sunt in punctul in care si moartea mi se pare depasita.Alerg,nu stiu unde,incotro ma indrept sau daca exista un Dumnezeu care sa-mi ghideze pasii.Uit ,cum uit mereu,l-am negat pe Dumnezeu dintr-o dorinta stupida,mi-am dorit ca el sa nu existe pentru mine pentru ca s-a aratat bun fata de altii ,iar pe mine…pe mine m-a lasat sa ma zbat in mocirla propriilor alegeri si de atunci am inceput sa urasc.Incet si compulsiv.

Aud un zgomot ca niste pasi in spatele meu.Dar eu unde sunt?Tot ce pot sa vad e alb.Albul rece,impersonal si infinit.Si cineva ma impinge.Atunci ma trezesc.

Viciul vietii ca ratat -pagina 3-

In sfarsit gasesc costumul si cravata si incep sa le calc.Acum hainele astea arata mai rau decat inainte.

Suna interfonul.Taraitul ala ma scoate din sarite dar daca vreau sa se opreasca trebuie sa raspund.Din nefericire optiunea de a vorbi cu apelantul nu mai functioneaza din motive necunoscute.Aud cum se deschide usa de jos si cum se tranteste.Numai o persoana poata sa faca un asemenea zgomot si acea persoana bate acum la usa.



Daca exista un Dumnezeu atunci sunt recunoscator pentru aceasta interventie divina!



Deschid usa.Se profileaza cea mai superba femeie din viata mea imbracata intr-o rochie lunga,neagra care fosnea la fiecare miscare.Ochii ei verzi erau profilati superb de genele blonde date cu rimel.Arata superb.



-Ce parere ai?spuse analizand fiecare particica a fetei mele.



Multumita de reactie arunca niste hartii de pe un fotoliu si se aseaza.



-Ai auzit de aparat de ras? ma intreaba pe un ton sarcastic.



-Nu.Am trait in grota pana acum.Lumineaza-ma tu.



-Fata ta nu arata de parca ai fi auzit.



-Si de ce ai venit asa devreme?



-Pentru ca mi-am amintit un detaliu important.Ti-am spus sa-ti calci costumul,dar tu nu stii sa calci.imi raspunse uitandu-se cu dezgust la costumul aruncat pe masa de calcat.



-Data viitoare adu-mi la cunostinta mai devreme.Momentan ocupa-te te rog de ala si eu ma duc sa ma barbieresc.Esti de accord?



-Am de ales?



-Nu.



De ce?



Imi intind crema de ras pe maxilar si sper din totul sufletul ca nu o sa ma fac de ras in seara asta.Total contradictoriu cu atitudinea mea sunt foarte stangaci.Extrem de stangaci.



Si o sa stric lucrurile iar…Minunat.



-Stii ca daca o sa te gandesti doar la faptul ca o sa ruinezi ceva nu o sa faci nimic mai bine da?



Dintr-odata imi citeste gandurile?



-Ce?spun eu pe un ton total bovin.



-Poftim? Iar gandesti cu voce tare.



-Gata?



-Gata ce?



-Las-o balta.



Tacere.



-Vrei o tigara?O cafea ceva?debitez eu incercand sa salvez situatia.



-Daca ai iar mizerii d’alea subtiri,mai bine nu ma mai intrebi.



-Cafea?



-Nu.

Viciul vietii ca ratat -pagina 2-

-Te astept cu cea mai mare placere.Pa.



Diseara stiu ca o sa fi cocotat pe cineva.N-am de gand.Poate maine.Urc scarile de parca as avea munti grei in spate si ajung in apartament.Ma mir ca nu a intrat nimeni.Curiozitatea vecinilor mei este peste limite.Poate i-a speriat mizeria.



-Asa!



Vorbesc de unul singur.E o deprindere care parca mai umple aerul.Aprind o tigara si inhalez fumul total scrabos.Pana si Carpati sunt mai bune ca astea!



Stau la masa si scrumez pe jos.E un tablou total deprimant,dar sunt determinat sa fac curatenie dupa ce termin asta.



Trec 5 minute.Eu inca n-am termninat mizeria asta si incep sa ma simt putin ametit.Sting tigara de pervazul ferestrei in lipsa scrumierei si ma indrept spre dormitor.



Adun hainele de pe jos in mod automat,nu gandesc,parca as avea un vid in cutia craniana.Gandul imi sta la evenimentele recente.Simt cum imi musc limba intr-o incercare disperata de a nu tipa.Sunt disperat.Si inca in ce hal.Simt ca as putea sa daram pereti cu nervii care incep sa se acumuleze.Poate asta se numeste frustrare.



Suna telefonul.Astept.Ultimul lucru pe care vreau sa-l fac acum este sa raspund la telefon.Suna iar.Imi vine sa-l arunc pe geam dar cu siguranta nu-mi pot permite altul prea curand.Asa ca fac marea greseala sa raspund.O voce foarte cunoscuta ma ia imediat la rost.O voce dupa care am tanjit in zilele astea ca dupa apa in desert.



-Pot sa stiu si eu de ce nu raspunzi la telefon?



-M-ai sunat odata.Nu e ca si cum telefonul asta a sunat tot timpul.ii raspund pe un ton ce se voia taios.



-Telefonul ALA chiar a sunat incontinuu.Doar ca tu nu poti sa faci minimul de efort sa raspunzi.



A sunat incontinuu…Interesant.Nu l-am auzit.



-Zi ce vrei.Nu cred ca m-ai sunat ca sa-mi spui cat de neglijent sunt cu telefonul.Nu-i asa?



-Intr-o ora vreau sa fi gata.Receptie.Cativa editori celebrii.Intr-o ora!Vin sa te iau cu masina.Si incearca sa calci sacoul ala inainte.Da?



-Intr-o ora.Si chiar crezi ca vreau sa merg?



-Nu ai de ales.Decat daca vrei sa duci o viata de ratat in continuare.



-Bine.



Ma cunoaste prea bine.



-Intr-o ora atunci.Nu te arunca de la balcon pana atunci.Oamenii aia nu o sa te muste.



Din nou!Ma cunoaste prea bine!E innebunitor!



-Bine.Pa.



-Sa nu uiti sa calci sacoul ala.



-Bine.Pa.



-Pa…



De ce ii pasa?Nu o sa inteleg niciodata.



Incerc sa gasesc masa de calcat.O identific intr-un colt al dormitorului acoperita la randul ei de haine.



Cate haine.Cred ca ar trebui sa mai fac curatenie.Ce gand stupid!Sunt mai poponar decat mister Slim!

Viciul vietii ca ratat -pagina 1-

Inca ma gandesc cum sa accept ceea ce mi se pune in fata.Trecutul deja nu ar mai trebui sa existe.Si cu toate astea pentru ce sunt amintirile?Sau pentru ce exista confuzia?Lucrurile astea mi se invalmasesc prin creier si chiar nu le gasesc un rost.



Asta este unul dintre multele ganduri care-mi circula prin minte pe langa multele injuraturi scoase printer dinti de fiecare data cand vad pe cineva trecand.Toti sunt acum o amintire.Deci fac parte din trecut.Urasc trecutul.Este ceva ce ma face sa ma opresc.Sa gandesc sau mai bine spus sa filozofez.



Am 22 de ani si sunt la Facultatea de Litere.Viata nu e chiar atat de roz,Mai ales cand inspiratia este zero.Scrii poezii fara sens,intregi pagini de filozofie,dar iti doresti ceva mai mult.



Acum incerc sa strabat Bulevardul Timisoara al serii si vreau sa ajung acasa.Multimea de oameni care incearca pe cat se poate sa-si croiasca drum pe asfaltul rece imi provoaca repugna.Ei reprezinta clipe trecute.Ceva ce poate o sa-mi amintesc stand pe un balansoar fiind batran si posibil singur.Singuratatatea deja nu mai este un termen nou pentru mine,sunt obisnuit.Obisnuit sa pierd persoane dragi mie,care reprezinta ironic tot trecutul.Trecutul meu,dar pe ei nu-i urasc,ba din contra ii vreau inapoi in viata mea.Lucrurile nu au stat asa de la bun inceput.Nu iti ia mult sa cazi,iti ia mult sa te ridici.Si acum simt ca nu pot!Parca m-as invarti in cercul unor paradoxuri!Si aici intervine disperarea,cea mai veche prietena a mea.Dar si cu ea m-am obisnuit.Cand esti singur nu ai nevoie sa te adaptezi parca totul curge de la sine,nimeni nu este acolo sa-ti reproseze.Urc scarile.Sunetul sau zgomotul reverbat in castile mele ma mai trezesc la realitate.Deschid usa apartamentului.O dezordine totala troneaza peste toata camera,iar un morman de rufe imi blocheaza accesul in dormitor.Ar trebui sa mai fac curatenie.Caut un pachet de tigari.Nu este pe nicaieri,iar cel mai apropiat magazin este aproape de mall-ul ala nou.Sar peste mormanul de rufe si las usa apartamentului intre-deschisa.Sar cele cateva trepte care despart etajul 3 de etajul 2 si ma indrept spre apartamentul din mijloc.Ce n-as da sa nu aiba iar scarbosenii d’alea sunbtiri.Sun la usa.Aud zgomot de pasi si se deschide usa.In cadru sta un barbat de 25 de ani.Fata lui rotunda si imbracamintea penibila nu ma mai socheaza de mult.Isi largeste gura intr-un ranjet prostesc si ma invita inauntru cu un semn din deget.Penibil.Gandesc eu,in schimb cu voce tare spun:



-Am venit sa-ti cer o tigara.Nu pot sa stau.



Imi intinde un pachet verde de slim-uri desigur si imi face cu ochiul.



Abia astept sa plec.



-Ia cate vrei. sopteste intr-o incercare esuata de a parea sexy cred?



-Da.Multumesc. si indes tot pachetul in buzunar.



Nu comenteaza.Ca de obicei.Ridic o spranceana.Tac.



-Pai atunci cred ca o sa plec.spun in timp ce imi intind spatele.



-Nu te rog,mai stai.



Tonul lui ma face sa vomit.



-Cred ca ai treaba.Nu vreau sa te deranjez.spun asta si incerc sa nu vomit cand ii vad expresia faciala.



Vreau sa plec mai repede!



-Nu.Chiar de loc.Insist!Ia loc! impinge un scaun aplecandu-si incet bazinul.



-Cred ca totusi o sa plec.