Am mai incarcat o pagina de non-sensuri, litere tastate frecvent in aceleasi cuvinte, sentimente noi, tendinte vechi, le-ai vazut pe toate la mine si nu stiu daca am fost de ajuns. Parca m-am consumat prea repede, am ars pana la epuizare si tot jarul asta nu mai fabrica suficienta caldura pentru o runda doi.
Mi-ai povestit acum cateva zile cum vezi tu poezia ca fiind punctul meu forte si am ras, pentru ca eu si eul meu liric nu ne intelegem niciodata, suntem mai aprigi in tipete ca mine si ca tine in uzualele noastre duminici, in care Dumnezeu nu exista si orice limita se impinge mai tare una in o alta, fizic, psihic si spiritual. Crede-ma armistitiul e imposibil, nu voi fi nicioadata multumit de el, cum nici el nu va fi multumit de mine, coexistam doar prin cerneala fictiva a spatiului virtual care ne uneste pentru o secunda ca sa ne desparta in alta. E inutil. Si stiu vei spune contradictoriu cauza mea nu este inutila. Si eu iti voi raspunde timpul cu tine nu exista, tu ma faci orb, ma orbesti de orice simt ca sa pot sa ma asez spre divinitate si poate creez, dar voi tipa si mai acerb ca oricum ne-a parsit cu mult timp in urma, ce avem acum e deja uzat, refolosit, reciclat, pentru ca de asta are nevoie natura. Noi nu suntem un fenomen, traim, existam, suntem speciali, suntem oameni, dar nu ceva nemaivazut.
Iar ne certam, ocolim tipetele si ne strigam cu fizicul durerea intr-o alta dulce inclestare, ea ne va readuce in conditia psihica, vom musca din placere si divinitatea ne va aduce inapoi la realitate, pentru ca asta face cand faptul este consumat.
Am fumat  tigara dupa tigara gandindu-ma la tine si parca merita, e un obicei vechi in timpuri noi. Intelege ca nu ne-am mai alcatuit de mult pentru ca eu nu mai sunt acelasi. Nu incerca sa schimbi asta pentru ca cercul e o conditie a nesfarsitului si din pacate nu e infinit pentru ca incepe cu o negatie, nu ne e favorabil. Si ciudat azi am scris despre ei mai mult decat despre tine.