Viciul vietii ca ratat -pagina 1-

Inca ma gandesc cum sa accept ceea ce mi se pune in fata.Trecutul deja nu ar mai trebui sa existe.Si cu toate astea pentru ce sunt amintirile?Sau pentru ce exista confuzia?Lucrurile astea mi se invalmasesc prin creier si chiar nu le gasesc un rost.



Asta este unul dintre multele ganduri care-mi circula prin minte pe langa multele injuraturi scoase printer dinti de fiecare data cand vad pe cineva trecand.Toti sunt acum o amintire.Deci fac parte din trecut.Urasc trecutul.Este ceva ce ma face sa ma opresc.Sa gandesc sau mai bine spus sa filozofez.



Am 22 de ani si sunt la Facultatea de Litere.Viata nu e chiar atat de roz,Mai ales cand inspiratia este zero.Scrii poezii fara sens,intregi pagini de filozofie,dar iti doresti ceva mai mult.



Acum incerc sa strabat Bulevardul Timisoara al serii si vreau sa ajung acasa.Multimea de oameni care incearca pe cat se poate sa-si croiasca drum pe asfaltul rece imi provoaca repugna.Ei reprezinta clipe trecute.Ceva ce poate o sa-mi amintesc stand pe un balansoar fiind batran si posibil singur.Singuratatatea deja nu mai este un termen nou pentru mine,sunt obisnuit.Obisnuit sa pierd persoane dragi mie,care reprezinta ironic tot trecutul.Trecutul meu,dar pe ei nu-i urasc,ba din contra ii vreau inapoi in viata mea.Lucrurile nu au stat asa de la bun inceput.Nu iti ia mult sa cazi,iti ia mult sa te ridici.Si acum simt ca nu pot!Parca m-as invarti in cercul unor paradoxuri!Si aici intervine disperarea,cea mai veche prietena a mea.Dar si cu ea m-am obisnuit.Cand esti singur nu ai nevoie sa te adaptezi parca totul curge de la sine,nimeni nu este acolo sa-ti reproseze.Urc scarile.Sunetul sau zgomotul reverbat in castile mele ma mai trezesc la realitate.Deschid usa apartamentului.O dezordine totala troneaza peste toata camera,iar un morman de rufe imi blocheaza accesul in dormitor.Ar trebui sa mai fac curatenie.Caut un pachet de tigari.Nu este pe nicaieri,iar cel mai apropiat magazin este aproape de mall-ul ala nou.Sar peste mormanul de rufe si las usa apartamentului intre-deschisa.Sar cele cateva trepte care despart etajul 3 de etajul 2 si ma indrept spre apartamentul din mijloc.Ce n-as da sa nu aiba iar scarbosenii d’alea sunbtiri.Sun la usa.Aud zgomot de pasi si se deschide usa.In cadru sta un barbat de 25 de ani.Fata lui rotunda si imbracamintea penibila nu ma mai socheaza de mult.Isi largeste gura intr-un ranjet prostesc si ma invita inauntru cu un semn din deget.Penibil.Gandesc eu,in schimb cu voce tare spun:



-Am venit sa-ti cer o tigara.Nu pot sa stau.



Imi intinde un pachet verde de slim-uri desigur si imi face cu ochiul.



Abia astept sa plec.



-Ia cate vrei. sopteste intr-o incercare esuata de a parea sexy cred?



-Da.Multumesc. si indes tot pachetul in buzunar.



Nu comenteaza.Ca de obicei.Ridic o spranceana.Tac.



-Pai atunci cred ca o sa plec.spun in timp ce imi intind spatele.



-Nu te rog,mai stai.



Tonul lui ma face sa vomit.



-Cred ca ai treaba.Nu vreau sa te deranjez.spun asta si incerc sa nu vomit cand ii vad expresia faciala.



Vreau sa plec mai repede!



-Nu.Chiar de loc.Insist!Ia loc! impinge un scaun aplecandu-si incet bazinul.



-Cred ca totusi o sa plec.